Ceaţă groasă şi lăptoasă,
dimineaţa pe răcoare,
Roua, lacrimă divină,
a căzut pe a mea floare.
Şi s-a scurs sub raza caldă,
umezind uşor pământul,
a pătruns în huma neagră şi s-a potolit şi vântul;
iar un vuiet melancolic,
presărat cu note dulci,
ajuns-a la-a-mea ureche
ţi-am şoptit
"Să nu te duci!";
Dar te-ai dus cu briza rece 
şi ai luat ceaţa cu tine.
Mulţumesc suflet de gheaţă 
pentru-astă călătorie.