O treaptă am urcat
Şi gata!
Să mai respir, nu am putut.
Am strâns din dinţi,
Am deschis ochii,
Am văzut scara
Şi-am putut!

E linişte la mine-n casă
Şi timpul trece, e firesc.
Bate briza de primăvară
Şi totul e mai omenesc.
Aud vibraţiile mării,
S-ascund în micul meu timpan,
Dar vreau să vină iute vara
Ca să le-aud chiar de pe mal.

Vânt rece, ca de făurar,
Trece prin părul meu, fugar.
Îmi saltă trei şuviţe-n cer,
Apoi le lasă,
Cad, dar sper.
Şi sper să iasă soarele
Să-mi mângâie şuviţele.
Să le răsfeţe cu blândeţe,
Să vindece a lor tristeţe.

Sub clar de lună ochii ei
Lucesc ca diamantul
Şi scapără scântei verzui
Ce răscolesc neantul.
Ea caută cu ochii mari
Şi grei de plumbul nopţii
Fantasme din trecutul mort,
Lăsate-n voia sorţii.
Fantasmele se sting uşor
Sub razele de lună
Şi se topeşte-n largul marii un negru val de spumă./(Şi se topesc în largul marii norii de furtună.)

Fost-am pradă somnului hain.
Sunt trează. Îmi revin.
Somn greu ce mă cuprinsese,
Mă înghiţea şi mă durea.
Şi-am plâns,
Şi nu m-a auzit,
Şi am ţipat, şi s-a oprit.
S-a oprit timpul în loc,
Loc de veci răpus de foc.
A ars visul meu coşmar
Primit-am linişte-n dar.

Valurile

În miezul nopţii-i sufocat
De sângele ce-a destrămat
Tăcerea.
Făcuse rău, primise bine,
Smulsese lacrimi şi suspine
Ce au rămas ca o părere
De rău în ochii ei.
Ochi mari şi verzi
Spălaţi cu lacrimi
Privit-au cerul într-o noapte
Şi au iertat durerea toată,
Şi marea s-a-mblânzit deodată,
Iar din larg valurile zbuciumate
Au mângâiat nisipul de pe coaste
În miezul nopţii.