Clarinetul din portret

Cânt duios, din clarinet,
Se aude din portret,
Din portretu-n care-am stat
Lângă-un clarinet stricat.
Era vechi şi ruginit,
Vântul l-o fi scorojit.
L-am iubit?
Cât l-am iubit!

Nu ştiam nici a cânta,

Dar parcă el îmi spunea

“Cu timpul, vei învăţa.”

Şi-ntr-o zi, am încercat

Să cânt, însă, m-am tăiat.

M-am tăiat în clarinet,

Era vechi, era defect.

Mă durea. Durere mută,

N-aş fi vrut să se audă,

Dar s-a auzit, cumplită,

Inima-mi plângea rănită.

Şi-ntr-o ladă-a fost uitat

Clarinetu-mpachetat.

Din portret, de pe birou,

Clarinetu-i un ecou,

Un ecou ce mi-a şoptit
“L-ai iubit, cât l-ai iubit!”

Stupul

E ceaţă-afară şi mi-e frig,

Iar toamna trece pustiind

Viaţa.

E cald în casă.

E cald şi simt cum mâna se dezgheaţă

Redându-i sângelui

Viaţă.

Iar plouă; plouă şi e bine

Şi viaţă e în stupul de albine,

Şi-n ale cârtiţelor muşuroaie

Apa pătrunde în şiroaie.

Un soare scânceşte printre nori

Şi varsă pe pământul ud fiori,

Fiori de caldă bucurie,

Fiori ce sufletu-mi îmbie,

Fiori ce usc-uşor pământul

Ajutate şi de vântul

Care tocmai a-nceput

Năprasnic.

Soarele s-ascunde ruşinat

De vântul ce l-a alungat

Şi-afară a-nceput

Furtuna.

Dar stau în casă şi e bine

Şi mă gândesc la stupul de albine

Şi la-ale cârtitelor muşuroaie,

Căci apa curge în şiroaie.

Linişte

Atâta linişte după care tânjeşte sufletul. Seri de vară când totul pare etern, când nimic nu se mai mulează pe silueta realităţii. Micile momente de repaus, când stai pur şi simplu cu privirea pierdută; eşti prins într-o mrejă a necunoscutului. O pală de vând te trezeşte din somnul involuntar.

Derorah Sherwood & Fran Baker

Dorinţe ascunse

"-Mă gândeam că s-ar putea să fii puţin tristă în dimineaţa asta.
-Nu ştiu ce te-a făcut să gândeşti asta? Doar pentru că am rămas fără slujba şi m-a părăsit iubitul?"
"Dar ea nu era femeia care să se dea doar pentru un chip frumos."
"Acum totul se terminase, fusese uitat. Aşa cum se întâmplă de obicei."
<<Undeva, în adâncul minţii tale, ai ştiut de la bun început că aşa va fi.>>

Lumina dragostei

"Atunci când te schimbi tu, şi oamneii trebuie să se schimbe în funţie de tine"
"...nimeni nu trebuie să-i comande unui trandafir momentul când trebuie să îmbobocească şi să înflorească."
"Există un început în toate."
"Era posibil să fii în doliu după cineva care mai trăieşte?"
"O dragoste care nu riscă, nu valorează nimic."
"-Ştiu că asta o să sune puţin romantic, dar trebuie să dau de mâncare la porci."
"Păcătos de bun, o bunătate păcătoasă."

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

"E îngrozitoare uneori această putere a unei singure propoziţiuni, în timpul unei convorbiri normale, ca să pornească dintr-o dată măcinarea sufletească, aşa cum din zecile de combinaţii cu şapte litere ale unui lacăt secret, una singură deschide spre interior."

"Dragotea-i frumoasă tocmai pentru că nu poate cunoaşte nicio silnicie. E preferinţă sinceră. Nu poţi să-mi impui să te iubesc cu sila."

"O femeie îşi dă sufletul şi pe urmă şi-l reia intact. Şi de ce nu? Are drept să ia înapoi exact cât a dat."

"Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la început, patologic pe urmă."

"...nimeni n-are de ajuns, niciodată!"

-"...Voi femeile.../ -Te rog...niciun 'voi femeile'...eu sunt eu...eu nu sunt 'femeile'".

"Cuvântul e oricând un mijloc imperfect de comunicare."

"Suntem atât de toante când suntem tinere!"

"...totul e relativ şi indiferent, în raport cu...eternitatea."

"Dragostea nu e 'idilică', ci are o drojdie grea de amărăciune."

"Dragostea e, cele mai adeseori, frăţietate în amar."

Citate din romanul lui Camil Petrescu, "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război"